Amintiri din copchilarie

DeletedUser

Guest
Dragii mosului
Propun una bucata topic dedicat in special celor care au trecut de varsta copilariei (macar cu varsta ;) ).
Ca sa fie documentat, motivat si inaintat spre aprobare onor conducerii acestui forum, o sa expun si motivele:
1. sa vada si aia mici (pana in 18 ani) cu ce se indeletniceau parintii pe vremea cand nu existau FoE, Tribele si alte minunatii de omorat timpul
2. sa se inspire si aia mici (tot pana in 18 ani) si sa le vina idei crete atunci cand mama/tata striga "mai lasa dracului calculatorul ala si iesi afara la joaca" :)

Daca tot e deschis, sa sparg gheata :)


Cu cainele la injectie

Pe vremea cand baiet eram si satul de bastina cutreieram, era obiceiul ca de doua ori pe an, toata suflarea canina sa fie intepata scurt si la obiect antirabic. In acele timpuri stravechi nu existau cabinete veterinare, dar exista un medic si un tehnician veterinar care se ingrijeau de tot ce inseamna animal domestic prin curtea taranului roman.
Ca sa fie treaba treaba si sa nu umble din poarta-n poarta, respectabilele cadre medicale anuntau (sincer nu imi mai aduc aminte metoda) cu o saptamana inainte ca toata lumea sa se prezinte pe islazul comunal cu turba din dotare.

Eeeeee, si venea si ziua aia mare, cand toata lighioana latratoare avea parte de plimbarea bianuala in lesa (a se citi lant cu pripon extras din pamantul patriei, ca cine dracu statea sa desfaca suruburi, sarme, suduri sau alte metode de legare de glie a potaii din dotare). De regula ii ratam pe cei foarte matinali, dar nici nu era foarte interesant, caci de regula aveau stapani tineri, care se trezeau cu noaptea-n cap, plecau cu cainele la injectie, apoi la munca. Dar pe la ora 10 incepea adevarata actiune. Tot copchilul intre 6 si 15-16 ani se inarma cu prastie si munitia aferenta (scoabe, pietre, bile de rulment), lua pozitia pentru lupta (in dosul gardului parintesc) si astepta inamicul.
Nu dura mult si aparea primul mos sau prima baba cu potaia aferenta, de obicei amandoi de varste apropiate, catinel catinel, catre imas, pentru intepatura de rigoare. Ei, acum inchipuiti-va ca 90% din turbele satului se vedeau plimbate pe strada de doua ori pe an, restul timpului patruland intr-un cerc cu raza egala cu lungimea lantului (maxim 5 metri). Si va dati dumneavoastra seama ca sareau in toate partile, se smunceau, se spanzurau in lant si zgarda, se speriau de toate masinile de pe strada iar cand intalneau o alta nefericita pereche, dadea vitejia in ei si se incingea mitnenas un local kombat, in timp ce stapanii, si astia in baston, incercau sa-i struneasca.
Dar, cum spuneam mai devreme, dracii de copchii asteptau pe dupa garduri cu unelte de tortura canina pregatite. Si cum trecea cate o jigodie dusa de lant, cum se lua tinta si se executa foc de voie. In felul asta crestea brusc nivelul de agitatie al ghioarlei de la "hrrrrr" la "chelalau, chelalauuuuu", insotit de o creste brusca a vitezei de deplasare direct proportionala cu viteza si masa proiectilului. Urmatorul efect in lant era modificarea starii de spirit a stapanului de la "stai locului Grivei, mancate-ar turba sa te manance" la fira-ti ai dracului de ghiavoli impielitati cu cine v-a facut, las ca vin eu la tac-tu si sa vezi ce chelfaneala o sa mananci".
Din fericire pentru noi, si din nefericire pentru stapanii sacilor de pureci, cam la doua trei case se repeta isprava, asa ca, daca vre-un mos acrit ar fi avut totusi vointa sa ne toarne la parinti, ar fi trebuit sa ia toata strada mare a satului si sa bata din doua in trei porti.

Bineinteles ca drumul pana pe imas trebuia parcurs si in sens invers, asa ca, de doua ori pe an, intre orele 09:00 AM si 03:00PM imasul rasuna de chelacaielile javrelor vaccinate iar ulitele satului de chelacaielile potailor accelerate cu prastia si injuraturile stapanilor.


Va astept si pe voi sa vad cat de "copii cuminti ati fost" :)
 

DeletedUser2343

Guest
foarte amuzantă relatarea ta, dudu. eraţi nişte adevăraţi "ghiavoli" :laugh:.

eu personal n-am avut astfel de îndeletniciri, am fost un copil destul de cuminte. activităţile mele de bază erau căzutul, lovitul şi tot ceea ce implica cucuie şi sânge.
 

DeletedUser226

Guest
o, da! usturimi si sange! ..imi aduc aminte o chestie aproape imposibila azi (la mine in parc cel putin..): printre instalatiile din epoca, erau si asa-zisele "scarite", pe care daca te urcai, puteai spune ca ai chiar si cal.. si s-a intamplat odata ca impielitatul sa vrea sa stie cum se vede daca privesti lumea ca Ochila, deci s-a agatat de scarita cu picioarele si s-a lasat sa atarne cu capul in jos.. (ce a vazut, nu mai pot spune pentru ca nu-mi mai amintesc) si la un moment dat, probabil vrand sa faca cativa pasi asa, prin lumea aia rasturnata (..de ce, nici asta nu mai tin minte, dar pare o explicatie acceptabila chiar si dintr-un punct de vedere mai rational) si-a indreptat picioarele (catre sus) si a aflat brusc ca forta de atractie gravitationala a pamantului atrage mai tare decat forta de aspiratie a cerului.. dar concluzia asta avea s-o formuleze mai tarziu (atunci inca nu stia formule, era analfabet), tot ce i-a dat prin cap atunci, pe loc si imediat a fost o uimire, o durere seaca si cateva pietricele ascutite si in sfarsit, sange!.-))
azi, in locul pietricelelor celea de criblura s-a lasat cu niste covoare din cauciuc, ca ti-e nu-stiu-cum sa mai calci pe acolo darmite sa-ti mai si dea ceva ascutit prin cap.. o, bubble boys!
 

DeletedUser513

Guest
Cand eram mic...pai nu stiu,sa m gandesc ce am facut ieri :))
 

DeletedUser226

Guest
Maria Mirabela[video=youtube_share;AG-0PfhMi5o]http://youtu.be/AG-0PfhMi5o[/video] ..si mai ales Mirabela! :))
 

DeletedUser

Guest
Vin sarbatorile :)

Mi-am petrecut copilaria intr-un sat din Moldova. Cand venea iarna, adica 1 Decembrie, pentru noi incepeau sarbatorile de iarna. De 1 Decembrie se dadea startul la toate natiile de pocnitori, petarde, tendoane si alte chestii care faceau zgomot. La mare cautare erau carbidul (un amic avea ditai teava de aproape doi metri pe care o cara cu un carucior de butelii, de ziceai ca e artileristul de la Plevna), injectoarele de la motoarele de camioane (ieseau niste tendoane a-ntaia din ele) si bronzul de aluminiu cu mimium de plumb (parca asa se cheama). Din astea din urma confectionam petarde (un dracusor venit de la oras a facut o gramada de petarde si, ca sa pocneasca mai usor, le-a pus pe soba intr-o bucatarie de vara sa se usuce. Cand o aprins ma-sa mare focu in soba si s-au incins petardele s-a daramat cosmelia, norocul lor ca nu era nimeni inauntru). Revin acum la ideea principala, si anume injectoarele. Mai tineti minte camioanele alea pe vremea impuscatului? Roman Diesel. Unul din ala, botezat TIR pentru ca transporta carnati la sovietici, a ramas in pana intr-o vineri seara in sat. S-a chinuit saracu sofer sa-l porneasca, da harbu nimic... Mort si gata. A stat saracu om pe langa el pana s-a intnecat de-a binelea si, intr-un final, inghetat, a plecat in oras la hotel (orasul era la vreo 4 5 km). Bucuria noastra! INJECTOAREEEEE! Am disparut toti din zona camionului prin magaziile tatilor si bunicilor si in 10 minute eram dotati cu scule de ar fi fost invidios si cel mai al dracului patron de service auto. Hai sa scoatem injectoare! Toti visau la fierataniile din motor, isi faceau planul cum o sa incalzeasca teava de PVC la aragaz, cum o sa fixeze fieratania in plasticul moale, cum o sa indoaie cuiul si cum o sa taie camera de rezerva de la bicicleta tatii sa isi faca percutorul In fine. Am ajuns la camion, hai sa ii saltam cabina sa ajungem la motor. Cand sa salti cabina, surprize surprize! Saracu om isi luase masuri de siguranta si avea un fel de lacat care se deschidea cu o cheie speciala. Plini de naduf, hai sa-i facem ceva, da ce? Cum adica, sa nu avem noi injectoarele si sa scape nemernicul de sofer nepedepsit? Nu se poate! Si vine unu cu o idee creata: "hai ma sa-i bagam petarde in toba de esapament"
Cum spuneam, camionul pleca peste granita si era tare aranjat: toba era trasa in fata si era nichelata, grila de la radiator asemenea, cabina vopsita in albastru metalizat, ce mai, o frumusete de camion! Si se apuca ceata lu pitigoi sa indese la petarde in toba.
A doua zi de dimineata deja dadeam tarcoale zonei sa vedem rezultatul. Vine saracu om, mestereste la motor vreo doua ore (ce dracu o fi facut doua ore?), pana la urma termina treaba, lasa cabina, se urca la volan, cheie, contact, motor si pleaca. La vreo 100 de metri, era o panta al dracului ca toate masinile o urcau cu a-ntaia si a doua maxim. Si lunga al dracului. Deci pleaca asta, incepe sa urce panta. Motorul ambalat brrr brrr, noi stateam in vale si asteptam. Si n-am asteptat mult ca se aude BUUUUUUUUUUUM!!!!! Toata trupa trap la deal sa vedem ce s-a intamplat. Ajungem langa camion, care era aproape in varful dealului, inca invaluit intr-un nor de fum rosu-argintiu. Soferul saracu se daduse jos din masina si fata lui era mai ceva ca un semafor, cum se schimbau culorile. In fata, mandretea de toba inflorise si incepand de jos in sus, pe cabina si parbriz se imprastiase minimul de plumb si bronzul de alumuniu, se duse dracu vopseaua aia frumoasa, acu era rosu argintiu cu tente negre. Nu a tinut mult bucuria noastra ca deja a suierat pe deasupra noastra un levier si pe la urechile noastre un "dumnezeii si cristosii vostri de draci". Si sa vezi atunci imprastiere ca si potarnichile ar fi fost invidioase. Saracu om a incercat el sa dea de urma noastra, da n-a fost sa fie. Atunci am scapat...
 

DeletedUser

Guest
Bravo ma....ce sa zic..haios la faza asta dar nu stiu ce copilarie tia-i petrecut u ca nu iti dau mai mult de 12 ani...dupa oralitatea stilului =))))) acum fara suparare....copilaria nu se povesteste nici intr-o viata :*
 

DeletedUser

Guest
imi amintesc ca azi( sunt copil ?) am mancat o prajitura cu frisca si cirese cu toping de majon de prune si mai avea in ea bucatele de cocos si de portocala.
 

DeletedUser

Guest
Am ceva frumos, sper sa va placa si voua, sa va regasiti in aceste amintiri pe care cu totii le-am trait candva...

Amintiri din copilarie...

Ne căutăm şi ne găsim, pe rând şi fiecare, câte un ghem de om.
Miliardarii căţăraţi pe scăunele s-ajungă la vizor,
în jurul gurii cu urme de la suc sau ciocolată.

Şi, da!

Ne-am urcat pe garduri să vedem cum trec pompierii în viteză.
După ploaie, am construit din pământul noroios baraje
şi le-am înţesat cu maşini. Din pământ făceam mâncare.
După ploaie, căutam melci pentru concurs de viteză.

Ne jucam cu indienii sau cavalerii detaşabili de pe cai,
Piticot, Nu te supăra, frate! şi fotbalul cu năsturei;
iar fetele işi făceau rochiţe pentru păpuşi din bluza mamei.

Colecţionam timbre, cartoane de chibrituri,
abţibilduri de la gumele de mestecat,
iar singurul drum la ICVA
era pentru un ban făcut cinstit.

Am prins şopârle şi guşteri, am agăţat de picioarele bondarilor aţă
şi-i lăsam să zboare.
Ne-am făcut ierbare, insectare dar şi zmee.
Ne făceam din cearceaf cort şi proiectam poveştile în el.

Am jucat la bătător fotbal
şi am pierdut nenumărate chei ţinute la gât.
Ele jucau elastecul şi fiecare părea o Nadia.
Şi-au făcut din petale primele unghii false.

Am jucat Omul negru, Ţară-ţară vrem ostaşi, Flori, fete sau băieţi,
De-a v-aţi ascuns, Şotron sau Ţurca;
iar pe pături, Macao cu pedepse.

Ne-am urcat în cireşi, corcoduşi, caişi sau piersici
şi întotdeauna împărţeam avutul din sân cu cei de jos.
Ne-am făcut plasture din frunze şi am îngrijit
genunchii şi coatele zdrelite de atâtea căzături.

Dacă vreun părinte venea neanunţat,
puteai să ne găseşti, lejer, înghesuiţi şi livizi
prin debarale sau pe sub paturi. Pe balcoane.
Când eram fugăriţi de cei cu licenţă de tihnă, noi copiii,
promiteam răzbunare cruntă.

Ne strângeam în jurul unui foc în care aruncam
un spray furat din baie sau dădeam găuri într-o sticlă
şi ne stropeam cu apă.
Ne întâlneam ciopor la cozi purtând atâtea scăunele după noi.

De la blocurile în construcţie furam ţevi pentru cornete
sau boabe.
De la centralele telefonice, fire pentru crăcane sau invizoace.
Vara făceam arcuri din crengi iar iarna săbii din brazi.
Am făcut praştii, am făcut cazemate.

Am trecut de la ascultat Noapte bună, copii! şi basme pe vinil,
la citit poveşti nemuritoare, la casetofon şi magnetofon.
Am trecut de la răsfoit Rahan şi Pif la citit pe sub bănci
Cireşarii, La Medeleni, Cei trei muschetari sau Winnetou.
Am interpretat personaje.

Cu toţii am avut penare de lemn, penare cu oglindă,
stilou Flaro, stilou chinezesc şi, Doamne, ce gust avea
o gumă de şters parfumată.

La farmacie, rujul universal: Strugurel.
Şi chiar dacă ni s-au pus lacăte la telefonul cu disc,
noi am inventat bătutul în furcă
cu rezultate nesperate la factură.

Am avut şnururi roşii, galbene şi albastre
iar în tren ne urcam pe geamuri şi ne luam la revedere
fluturând din batiste sau cravate.
Cântam ca apucaţii prin compartimente
şi-am mirosit a foc de tabără, carbid sau a catran.

Am trecut de la jocul de-a roaba sau împins cauciucuri,
la Pegas 1500 sau 1200. În haită.
Am avut nările îmbibate de mirosul Petrosinului din clasă
şi am stat şi cu mâinile sus, şi am stat şi cu mâinile la spate.

Singurii purici? Atunci când nu prindeam bulgarii.

Înţărcaţi de mame, ne-am alăptat la sânii norilor de ploaie
şi ne-am făcut din stradă o soră vitregă mai mare.
Am aşteptat nerăbdători ca haina udă
sau îngheţată bocnă de pe noi
să se usuce repede, să repornim o joacă.

Ce-i aia febră? Spuneai că n-ai nimic.
Te fluierau prietenii sau îţi erau strigaţi părinţii
cu un glas tânguitor „- Vă rugăăăm!...Îl lăsaţi pe-afară?”
Tu, erai la uşă gata îmbrăcat.

Am iubit şi am cerut prietenia gâtuiţi de emoţii.
Am trecut, doar aşa intr-o doară, pe strada ei sau a lui
şi ne-alegeam cu un zâmbet cât o noapte.
Am gândit cu inocenţă pentru doi purtând prin buzunare caramele.

Ne-am facut „pile” pentru blugi, adidaşi sau pantofi Guban.
Din sticlele de lapte, puşculiţe.Din sticlele de lapte, puşculiţe.
Ne-am scris oracole şi ne visam profesori, doctori şi artişti
şi-am aşteptat pe la petreceri câte-un blues
roşind la jocuri de sărut în faţa tuturor şi pe ascuns.

N-o să ne punem 12 B sau cârje amintirii,
vom fi elevii de serviciu ce-şi scot din clasă toţi colegii,
vom mai porni în gaşcă la vreun film, ca pionierii,
şi-apoi vom scrie înc-o dată pe cămaşă.

Şşşşt!
Am un casetofon şi un mag din trecut.
Înregistrez fără cablu o melodie:
„Noapte bună şi pe mâine, foşti copii!”,
şi-apoi am să mai fac, pe ce îmi daţi, încă un schimb.
 
Ultima editare de un moderator:

DeletedUser

Guest
extras din jurnalul meu virtual,impresia puternica a unei zile in care m-am intors in cartierul copilariei :

Ar fi trebuit sa ajung la o anumita ora intr-un anumit loc.Din cauza aglomeratiei,a trebuit s-o iau pe scurtaturi care mi-au lungit drumul.Din scurtatura-n scurtatura,din artera-n artera,din alee-n alee,am ajuns in cartierul genunchilor juliti...
Intai am vazut scoala.
O tresarire.
Aceleasi ziduri coscovite,acelasi teren de sport,poate doar putin mai multa vopsea alba in liniile care desenau careul de 7 metri.
M-am dus la intrare,am deschis usa si m-am strecurat inauntru.M-a izbit linistea...de ce oare? a,da...e vacanta...o tanara artagoasa a iesit din cancelarie si m-a intrebat ce caut...ciudat,acelasi lucru ma intrebam si eu...i-am zis ca sunt o fosta eleva...s-a uitat la mine cu ochi intrebatori si mi-a zis ca credea ca sunt un parinte (oare parintii n-au fost si ei elevi? )...am zambit amar si am plecat...
Cativa pasi mai incolo,blocul cu 10 etaje.Aceeasi culoare crem,acelasi aer vechi,poate doar termopanele sa-l fi facut sa para cumva altfel in ochii mei...in spatele blocului,aceeasi bara de batut covoare de pe care am cazut si am avut norocul sa nu-mi rup ceva...ce covoare s-or mai bate acum pe bara asta,tot de iuta?...in schimb,multe masini in parcare,si intre ele nici o dacie,nici o skoda,nici o lada,nici macar un trabant...candva,aici era si o motocicleta cu atas...gradina in care ne luam la bataie,din nu stiu ce motive,dar cu scopul bine definit sa cadem pe pamant,nu pe beton,e plina de buruieni inalte pana la genunchi...pe vremuri,ieseam in fiecare duminica si o ingrijeam,acum probabil ca au imbatranit toti si copiii lor nu mai au timp de asa ceva,pentru ca ei nu se mai joaca in gradina,ci in fata calculatorului...
Ridic privirea instinctiv,pentru ca ma aflu sub balconul de unde vesnic primeam cate o galeata cu apa in cap,sau diverse legume (rosii,cartofi,ardei),uneori si oua,adica al lu`madam popescu,o pensionara intotdeauna deranjata de galagia copilariei...e inchis balconul,si vad ca si geamul...probabil (mai mult ca sigur) a murit...cine stie cine-o fi acum in spatele geamurilor...
Ma duc pe partea cealalta si din nou ridic privirea.Alt balcon inchis...s-au inchis toate balcoanele? mi-ar fi placut ca macar balconul asta sa fi fost deschis...sa mai pot privi o clipa,prin aminitiri,lumea de la etajul 5...de la balconul ala,o mana flutura mereu in urma mea cand plecam la scoala...acum nu mai flutura nici macar perdeaua verde de vinilin...parca ma doare asta cumva...si ma cocot pe gardul pe care ma cocotam mereu,ma asez si-mi aprind o tigara...altadata ma feream s-o fac in vazul lumii,acum nu-mi pasa...de ce oare? aaaaaaa,acum sunt mare,asa-i,uitasem...fumez in gol,privesc in gol,ma gandesc in gol...ochii imi cad pe zidul scrijelit al blocului...M + V = LOVE...doamne,inca mai e aici? sigur ca e,doar am zgariat cu cel mai gros cui care mi-a cazut in mana...ce-o fi cu V? s-o fi insurat? o avea copii? ce ochi albastri avea...scrumul imi cade pe picior,dar parca-l simt rece...ma gandesc ca trebuie sa plec...un pusti cu ochi mari si pantaloni scurti vine langa mine si ma intreaba ce fac aici,daca astept pe cineva...da,ma astept,trebuie sa apar din clipa-n clipa izbind usa de la intrare cu mingea-n mana sau cu rotilele in picioare sau cu prastia gata de spart geamuri,urland in gura mare pe la balcoane "haideti afaaaaaaaaaaaaraaaaaa"...sigur ca ma astept...dar de ce nu mai vin? de ce nu vin nici ceilalti? a,da...s-au dus in alta parte,la alte vieti...ma uit la pusti si parca-i recunosc zambetul...il intreb daca sta in bloc..sigur ca da...extrem de comunicativ la cei 8 ani ai lui,cu mare chef de vorba,imi da raportul despre cine sta la apartamentul ala si la alalaltu`,si ma intreaba de unde stiu eu atatea despre "blocul lui"...ii spun ca blocul asta a fost candva si "al meu"...ma intreaba daca o cunosc pe mami lui,ca o cheama asa si sta aici de cand era copil...si imi dau seama de ce i-am recunoscut zambetul,e copilul celei mai bune prietene ale mele din copilarie...ne-am taiat candva in palma ca sa fim surori de cruce...acum fiecare ne ducem crucea separat...zambeste pustiul,zambesc si eu...incepe sa rada,numai el stie de ce,pe mine ma sugruma lacrimile,numai eu stiu de ce...cand constata el ca adultii sunt ciudati,isi ia mingea ceva mai mare decat el si pleaca...la joaca lui...eu raman cocotata pe gard,privindu-mi amintirile...
Intr-un final,socot ca-i vremea sa plec...dar parca nu de tot...cumva,daca nu mai apuc sa trec pe-aici,sa mai scrijelesc ceva...nu mai gasesc acum un cui,dar cred ca am un ruj in geanta...da,am...deci,M WAS HERE...V,REMEMBER ME?
O sa vina ploaia si-o sa stearga? da,sigur ca da...dar cred ca zidul pastreaza in el urmele trecerilor noastre...
Am plans o lacrima cand am plecat.Copilul pe care l-am regasit acolo ma privea de la etajul 5 si-mi facea cu mana.I-am daruit-o lui,in schimbul zambetului pe care l-a desenat in sufletul meu...
 

DeletedUser5468

Guest
Cam lung smaralditza :) :D
Dar este şi chiar foarte reuşită.
 
Ultima editare de un moderator:

DeletedUser

Guest
Așai, dacă aș incepe eu.......... , mai ceva decât Ion Creangă :)
V-aş plictisi pe toţi dacă aş începe să povestesc :D
Aşa că....... mai bine tac.

eu cred ca fiecare om e o poveste prin el insusi,ca fiinta...fiecare poveste are talcul ei,asa ca nici o poveste impartasita nu poate plictisi,ci dimpotriva,poate imbogati,in orice sens posibil...:)
 
Sus