Îmbunătățiri în GvG

Stare
Nu este deschis pentru răspunsuri viitoare.

Lady S

Community Manager
Membru personal
newlogo1.png

Dragi regi și regine,

În primul rând, am dori să vă mulțumim încă o dată pentru timpul acordat pentru a contribui în continuare la schimbările viitoare din Forge of Empires, în special în ceea ce privește Câmpurile de luptă ale ghildelor. Cred că vă amintiți că, la momentul anunțului despre această nouă opțiune, am afirmat că vom depune eforturi și pentru îmbunătățirea GvG. Am dori să vă informăm cu privire la ceea ce intenționăm să facem, deoarece vom începe să implementăm următoarele îmbunătățiri, și ne-ar plăcea să aflăm părerile comunității, respectiv dacă simțiți că aceste adăugiri ar rezolva unele dintre problemele fundamentale ale GvG.

Intervale de recalculare adiționale
Probabil cea mai mare schimbare pe care intenționăm să o implementăm este că vom schimba calculul zilnic la un calcul o dată la 4 ore. La acest calcul, puterea ghildei, clasamentul, bonusul pentru suport și protecția sectoarelor vor fi recalculate. Cu toate acestea, nivelul ghildei, relocarea capitalei și eliberarea sectoarelor GvG vor rămâne la 24 de ore.

Cu această schimbare, sperăm să eliminăm problemele de lag pe care le avem la recalculare, precum și să creștem participarea la GvG, prin deschiderea accesibilității acestei opțiuni nu numai celor care sunt disponibili la calculul zilnic.

Eliminarea unităților din Epoca Bronzului
Nu vom mai permite folosirea unităților din Bronz, folosite pe harta pentru toate epocile. Cu această modificare, sperăm să rezolvăm problemele legate de utilizarea lăncierilor în GvG și să împingem această caracteristică spre o experiență mult mai echitabilă și mai competitivă atunci când se luptă pentru un sector.

Reducerea profitabilității la punctajul obținut prin „păcănele”
Pentru a combate luptele doar pentru puncte, odată ce un sector este eliberat, toate unitățile care au fost plasate acolo vor fi înlocuite cu unități aleatorii NPC din era sectorului. În harta pentru toate epocile, unitățile vor fi înlocuite cu unități din epoca maximă.

Bife de confirmare
Pentru a îmbunătăți experiența generală a utilizatorilor și pentru a le permite jucătorilor să introducă rapid unități de asediu și apărare, vom adăuga o opțiune de selectare „Nu mai afișa niciodată". Acest lucru face, de asemenea, experiența globală mai coerentă cu alte aspecte ale Forge of Empires și vă oferă avantajul de a putea interacționa mai rapid în GvG, fără a trebui să pierdeți timp inutil dând click pe ferestrele mesajelor.

Focalizarea camerei
O altă mică modificare pe care dorim să o facem pentru experiența utilizatorului este focalizarea camerei. La intrarea în fereastra GvG, imaginea va fi acum centrată automat pe sectorul cu care ați interacționat ultima oară în timpul sesiunii curente

Remedieri de erori
Nu în ultimul rând, intenționăm să căutăm soluții la erorile care au impact special asupra GvG, pentru a îmbunătăți calitatea acestei opțiuni. Ele vor fi detaliate în anunțurile pentru versiunile viitoare.

Ca întotdeauna, ne-ar plăcea să vă „auzim” părerile, așa că vă rugăm să lăsați comentariile în această temă. Sperăm, cu ajutorul vostru, să putem aduce aceste îmbunătățiri, pentru a obține o experiență generală mai bună pentru toți cei care participă la GvG.

Mulțumim,

Echipa Forge of Empires
 

Lady S

Community Manager
Membru personal
Dragi regi și regine,

Vrem să vă oferim tuturor o actualizare a progresului făcut pe baza comentariilor comunității privind modificările GvG. Managerii comunităților au transmis feedbackul mai departe echipei de dezvoltare și am început să facem unele ajustări ale planurilor noastre, pentru a reflecta opiniile comunității. Cea mai mare parte a schimbărilor sunt în curs de desfășurare, dar am vrut să vă ținem la curent cu situația în care ne aflăm, luând în considerare feedbackul primit de la voi.


Pentru detalii privind modificările, vă rugăm să consultați mai sus postarea inițială. Modificările pe care le vom implementa, conform anunțului nostru inițial sunt:

  • Focalizarea camerei la întoarcerea pe hartă
  • Modificări la bifele de confirmare când se amplasează unități de asediu și apărare
  • Eliminarea unităților din Epoca Bronzului pe harta pentru toate epocile
Principalul motiv pentru care continuăm cu aceste modificări a fost că nu au existat critici semnificative pentru aceste propuneri. Având în vedere acest lucru, modificările enumerate mai sus vor fi adăugate în scurt timp pe serverul Beta și apoi live în următoarele săptămâni.

Celelalte subiecte discutate în mesajul inițial, precum și remedierile de bug-uri, sunt încă în desfășurare, deci vom avea curând mai multe informații despre ele, însă continuăm să luăm în considerare feedback-ul comunității pentru aceste modificări.

Ca întotdeauna, vă mulțumim pentru contribuția neprețuită, deoarece feedbackul ne ajută să punem în practică schimbări și ajustări, pentru ca jocul să răspundă mai bine nevoilor comunității.

Echipa Forge of Empires
 
Stare
Nu este deschis pentru răspunsuri viitoare.
Sus