Concurs: 2014 cu FoE

Stare
Nu este deschis pentru răspunsuri viitoare.

Lady S

Community Manager
Membru personal
VEwpGZY.png

A mai trecut un an, cu bune și cu rele. Fiecare din noi, cei din familia FoE, am petrecut pe joc în 2014 câteva ore, zile sau nopți, de-a lungul lunilor care au trecut. Ne-am făcut prieteni și inamici, ne-am distrat sau ne-am enervat (pe moment) și, nu în ultimul rând, am "crescut" odată cu jocul. Acum, este momentul să ne împărtășim experiențele plăcute, hazlii, cu colegii și prietenii noștri.

Tema concursului: 2014 cu FoE - cea mai hazlie întâmplare legată de joc din acest an

Pentru a participa, vă rugăm să adăugaţi o postare în link-ul de mai jos, în care ne puteţi povesti cel mai amuzant moment al anului pe joc, legat de cum aţi ajuns să jucaţi FoE, de ghildele din care aţi făcut parte sau pe care le-aţi condus, întâmplări mai mult sau mai puţin amuzante prin care aţi trecut.

Reguli de participare:​


1. Toate postările din această competiţie trebuie să respecte regulile forumului;
2. Creaţia trebuie să fie originală şi să nu se mai regăsească în altă parte;
3. Puteţi participa cu o singură creaţie;
4. Sunt acceptate postările numai de pe conturi cu o vechime pe forum de minim o lună;
5. Modalitatea de alegere a câştigătorilor: sondaj de opinie.

Regulament de votare:​


1. Sunt acceptate numai voturile UNICE.
2. NU sunt acceptate voturile de pe PROXY.
3. Sunt acceptate voturile numai de pe conturi cu o vechime pe forum de minim o lună.
4. Fiecare utilizator are dreptul la un singur vot.
5. În cazul descoperirii ulterioare (după începerea concursului) a anumitor nereguli (drept de autor, etc) ca urmare a unor sesizări venite din partea utilizatorilor sau din partea unor terţe persoane, echipa poate exclude din concurs pe cel găsit în neregulă.
6. Votarea propriei creații este interzisă și duce la descalificare.

Perioada de trimitere a textelor: 27 - 31 decembrie 2014 (ultimul mesaj acceptat - pe 31 decembrie la ora 23:59)
Perioada de votare: 2 - 5 ianuarie 2015 (se încheie la ora 23:59).

Premii:

Locul 1 - 1250 Diamante
Locul 2 - 1000 Diamante
Locul 3 - 750 Diamante

Înscrierile se fac aici.

Mult succes şi inspiraţie!

Echipa FoE România
 
Ultima editare:

Lady S

Community Manager
Membru personal
Vă reamintesc una regulile concursului: 1. Toate postările din această competiţie trebuie să respecte regulile forumului. Ca urmare, toate postările care conțin atacuri/jigniri la adresa altor jucători/membrilor echipei vor fi descalificate, iar autorii lor penalizați.

Succes!
 

Lady S

Community Manager
Membru personal
Dragi jucători,

La mulți ani!

Vă mulțumim tuturor pentru participare. Apreciem efortul depus, dar și umorul și talentul de care ați dat dovadă.

Iată textele premiate:

Locul 1 - radumare1 - Textul cu numărul 5 - 95 voturi valide
Intr-o seara, intre doua atacuri ale unei ghilde rivale, unul din colegi zice:
Nu ne mai intalnim si noi? Nu ar fi fost prima intalnire. Jocul ne-a facut sa ne cunoastem si in realitate, sa ne imprietenim, sa interactionam si socializam.
Am raspuns aproape mecanic. Ba da. Cu placere.
Atunci, un alt coleg zice. Dar noi, cei din alte parti ale tarii decat capitala, cum facem sa venim?
Si uite asa, dintr-o simpla intalnire ai celor din Bucuresti, punem la cale un week-end FOE, cu membrii ghildei din toata tara.
Hotaram noi ca cel mai frumos ar fi undeva la mijloc. Si alegem muntele. Ce mai, mergem la munte. Moeciu de Jos va fi capitala FOE pentru 2 zile.
A venit aproape implacabil si urmatoarea intrebare?
Doar membrii ai ghildei, sau si din altele.
Poate veni oricine, am raspuns simultan cativa colegi. Luam si familiile? Da, bineinteles.
Gata, incepem pregatirile. Inchiriem o pensiune, cu totul.
Dar stupoare. Se tot anuntau veniri si pensiunea a devenit neincapatoare. Am inchiriat si a doua pensiune. Asa era ok.
Ne-am asigurat ca avem internet, am facut tiket prin care anuntam aceasta intalnire. Ce mai, totul era pregatit in detaliu.
Insa, imediat ce am ajuns a avut o surpriza neplacuta, ziceam noi atunci.
Internetul era slab si conectarea la joc aproape imposibila.
Un intreg arsenal de laptopuri. Parca era salonul IT. Toate deveneau inutile.
Am avut cateva ore cu suparari si frustrari. Apoi am realizat ca era chiar mai bine asa. Distractia a devenit maxima, clasica, de vis.
Colegi din ghilde cu care avusesem ceva de impartit pe hartile GvG, erau acum cu noi, la un gratar si un pahar de vorba.
Era super.
Micii sfaraiau pe gratar, radeam, glumeam. Sotiile erau fericite ca-si recuperasera sotii. Nu mai eram gramada pe lap-uri. Doar din cand in cand se auzea, de la cate unul care se ambitiona sa intre pe joc. Am fost atacati. Ne iua sectoarele, unul dupa altul.
Culmea, toti radeam si glumeam pe aceasta tema. Chiar incredibil.
A doua zi s-a mers la cetatea Rasnovului, prin Bran, la cumparaturi de produse traditionale.
S-a gatit la ceaunul cu foc de lemne sub el, ca odinioara. Unul din colegi a gatit ceva traditional.
Sarbatoream aceasta intalnire si pierderea sectoarelor. Era ca o poveste.
Apoi, la despartire, ne-am reintrat in ritm. Am luat o hotarare. Cand ajungem toti acasa, in acea seara, vom face un raid pe GvG.
Asa a fost. Am recuperat cele doua zile fara FOE, intr-o seara.
A fost, vorba unui coleg, seara cea mai plina de adrenalina de cand jucam.
Acum, deja se vorbeste de urmatoarea intalnire. De data asta vom chema si ghildele rivale. Acolo sigur vom deveni prieteni.
Asteptam sa vina primavara si vom organiza un nou team building.
Daca cineva mi-ar fi spus ca dintr-un joc descoperit intamplator, pe net, voi face o pasiune si-mi voi face prieteni adevarati, in real life, nu l-as fi crezut. Dar asa a fost, asa este si asa va ramane, pentru totdeauna.
FOE, iti multumesc.


Locul 2 - Betiii17 - Textul cu numărul 8 - 73 voturi valide
Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de razboi

Au fost odata ca niciodata doua imperii , cel de Rasarit si cel de Apus ... In Imperiul de Apus era sarbatoare mare, plin de bautura, de mancare si dansuri traditionale . Imperiul de Rasarit avea multi soldati si le placea sa faca daune majore impreuna cu printesa lor , iar in cel de Apus erau luptatori , dar slab inarmati, acestia doreau sa tina cat mai multe provincii, dar nu reuseau sa le pastreze niciodata si din cauza faraonului care ii conducea au reusit sa-si faca multi dusmani ,datorita comportamentului acestuia. In ziua aceea de sarbatoare din Imperiul de Apus , Imperiul de Rasarit le-a trimis un cadou drept recunostinta, le-a trimis un catelus adorabil si simpatic din lemn care era asa de imens incat abia a incaput pe poarta castelului. Cei din Imperiul de Apus au ramas uimiti cat de frumos era , faraonul s-a apropiat impreuna cu ceilalti si s-a pocnit un foc de arma de pe zid , iar in acea clipa din acel catel adorabil au iesit o gramada de soldati si au inceput sa atace tot Imperiul de Apus, acestia inarmati mult mai bine a distrus jumatate de Imperiu in acea zi de sarbatoare, cand Printesa Chifteluta era in culmea fericirii. Va uram un "La multi ani!" si un an mai bun si cat mai multe provincii pierdute!


Locul 3 - vlad_82 - Textul cu numărul 9 - 26 voturi valide
Din ciclul întâmplări amuzante în FoE:
In urma pierderilor suferite pe GvG, cineva (i se poate spune generic " Dulgheru' ") rămâne fără bunuri. Se gândește mult și bine și solicită un împrumut de bunuri cu promisiunea că le va returna el pe 15 ale lunii. I s-a explicat că filele la caiețelul cu datorii s-au terminat, dar i se poate oferi un credit în rate lunare egale, doar la banca...să-i spunem "V...Agricola".
Propunerea nu prea i-a fost pe plac, drept pentru care a luat hotărârea de a intra în panică și să strige "Luați tot ce vreți, eu vreau doar pace!".
Pregătindu-se pentru pacea ce va urma, a înființat un dispecerat funcțional 24/24 în care se face de pază, cu rândul, zi și noapte în scopul limitării tentativelor de atac prin surprindere ale doritorilor de înavuțire din bogățiile altora.
Tactica e admirabilă, e sublimă, putem zice, dar lipsește cu desăvârșire!
Dulgheri din toată lumea, uniți-vă!
La anul și la mulți ani!

Și... mențiune specială din partea echipei FoE, în valoare de 600 de Diamante, pentru textul cu numărul 10, aparținând lui Florance68:

Iata ca a mai trecut un an cu FoE. Cine si-ar fi inchipuit ca atunci cand mi-am creat contul, in urma cu exact doi ani, voi continua sa joc? Nu eram adepta jocurilor pe calculator, consideram ca jocurile online sunt o risipa de timp si energie, dar FoE m-a acaparat si deja a intrat in rutina mea zilnica. Atunci cand esti imparateasa in doua imparatii, cand viata reala cu obligatii fata de familie, copil, serviciu ... iti lasa putin timp pentru imparatia virtuala, parca pretuiesti mai mult fiecare realizare din joc si astepti cu nerabdare sa te relaxezi pe “tronul de mare imparateasa”.
Imi place sa comunic cu colegii de gilda si prietenii din joc si pot sa spun ca am cunoscut aici oameni deosebiti, oameni cu caracter, oameni care m-au motivat sa raman pe pozitie si sa nu renunt la FoE. Cred ca pe langa rabdare si perseverenta, spirit de echipa si colaborare este foarte important sa comunici cu ceilalti. Si, asa cum e firesc, este imposibil sa nu se iveasca si situatii amuzante, situatii care ne binedispun.
Totusi, eu mi-am propus sa va relatez o intamplare amuzanta din viata reala care are legatura cu FoE. Intr-o zi de vineri, sefa ne-a convocat la o sedinta de analiza. Nu stiu daca voua va plac sedintele de la serviciu, dar eu m-as lipsi bucuroasa de ele, mai ales atunci cand sunt planificate la sfarsit de saptamana si cand toata lumea se gandeste deja la weekend. Bineinteles ca toti eram nerabdatori sa se incheie “supliciul” si mai nemeni nu era atent la rapotul pe care il prezenta o colega. In dreapta mea doi colegi mai nastrusnici discutau cu foc si o bruiau pe biata colega care se straduia sa vorbeasca mai tare. Sefa, ”madame la directice”, cu aerul ei de regina si cu figura acra de parca ii miroase ceva urat, incerca sa faca liniste … dar ei isi continuau cu nerusinare discutia. Ma gandeam cu groaza ca urma sa prezint si eu un material si nu aveam deloc de gand sa fiu nevoita sa ridic glasul. Am incercat sa fiu atenta la ce discutau si am auzit cuvinte ca “motivare”, “finisare’, “ghilda”, “misiune”... Vi se par cunoscute? Mie da! Am inteles ca cei doi discutau despre FoE. Si stiti ce am facut? Le-am spus ca si eu joc FoE si am ajuns in Epoca Postmoderna. Daca le dadeam cate un pumn in stomac, cred ca nu ar fi avut niste figuri mai uimite … ramasesera ca la dentist. Cred ca nu se asteptau ca tocmai eu sa am asemenea preocupare. Asa am putut sa-mi prezint raportul in liniste. Dupa sedinta, "madame" era foarte curioasa sa afle cum i-am pus la punct pe "derbedei". Bineinteles ca nu i-am spus … era secretul meu … avantaj eu!
De atunci cei doi colegi de serviciu se afla in lista de prieteni din joc. In ghilda mea nu vor sa intre in ruptul capului, e de ajuns ca ii pun la punct la serviciu … in imparatia virtuala vor sa fie liberi …

Felicitări!
 
Ultima editare:
Stare
Nu este deschis pentru răspunsuri viitoare.
Sus