Versiunea 0.13 - Detalii

Stare
Nu este deschis pentru răspunsuri viitoare.

Lady S

Community Manager
Membru personal
Dragi jucători,

Iată cea mai nouă actualizare care va fi implementată pe server-ul nostru în data de 31 iulie 2012*! De asemenea, vom anunţa update-ul în joc cu aproximativ o zi înainte de instalare.
Bucurati-vă de noile îmbunătăţiri şi exprimaţi-vă părerile în secţiunea de Discuţii. După cum se poate observa, am răspuns câtorva din dorinţele jucătorilor.
De asemenea, verificaţi blogul nostru, pentru a afla viitoarele planuri.

Noutăţi

Bara de Prieteni

Am adăugat în joc o bară de prieteni, pentru a vă ajuta să ţineţi evidenţa prietenilor dumneavoastră din cadrul jocului. Această facilitate vă permite şi să invitaţi noi prieteni (persoane care nu joacă încă FoE) să joace alături de dumneavoastră. De asemenea, în noua bară de prieteni, puteţi să vă comparaţi rangul cu cel al prietenilor din listă.
  • Adăugaţi prieteni din joc în bara dumneavoastră de prieteni.
  • Invitaţi-vă prietenii care nu joacă încă FoE şi o să primiţi 200 de Diamante pentru fiecare prieten invitat care ajunge în Epoca Fierului.
  • Puteţi accepta, refuza sau retrage cererile de prietenie.
  • Trecerea cu mouse-ul peste numele unui prieten invitat de dumneavoastră din afara jocului vă va informa despre progresul acestuia până ajunge în Epoca Fierului.

Noutăţi suplimentare

  • Acum dacă minimizaţi bara vecinătăţii, aceasta va rămâne aşa.
  • Bara colegilor de ghildă şi cea a vecinătăţii vor rămâne memorate dacă reveniţi la privirea asupra oraşului după ce aţi accesat alt meniu.
  • Acum puteţi minimiza Meniul de Construcţii atunci când folositi uneltele Vinde sau Mută, pentru a vă mări câmpul vizual asupra oraşului.
  • După atacarea sau vizitarea unui prieten, puteţi minimiza meniul Acţiuni.
  • Acum, în meniul de Gestionare a Armatei, puteţi selecta toate unităţile de acelaşi tip, dând dublu-click pe unitatea respectivă.
  • După ce vă logaţi, veţi rămâne logat şi veţi putea schimba cu uşurinta Lumile de Loc pe care intraţi.

Schimbări importante

După noul update, vor exista 5 tipuri de bunuri pentru fiecare Epocă. Depozitele de Piatră, Piatră de Var şi Aur nu vor mai apărea de două ori.

Pentru realizarea acestui lucru, vom proceda astfel:
  • Am înlocuit: „Zidarul în piatră de var perfecţionat” cu „Negustorul de talc” , „Zidarul în piatră perfecţionat” cu „Negustorul de plante medicinale” şi „Aurarul” cu „ Fabrica de praf de puşcă”.
  • Clădirile de acest tip existente în oraşele jucătorilor vor fi înlocuite automat cu noile clădiri. O producţie începută deja va fi continuată cu noile bunuri.
  • Dacă un jucător are un depozit de Piatră, Piatră de Var sau Aur din Evul Mediu Mijlociu sau Evul Mediu Târziu, acesta va fi inlocuit cu unul din noile depozite.
  • Recompensele misiunilor şi costurile cercetării şi cele ale negocierilor au fost actualizate, aşa încât jucătorii să poată folosi noile bunuri imediat.
  • De asemenea, lista produselor din Primărie a fost actualizată pentru a afişa noile bunuri.
  • Noile bunuri vor putea fi comercializate la Piaţă, iar negustorii NPC vor fi disponibili.
  • Toţi jucătorii aflaţi în Evul Mediu Mijlociu vor primi un bonus de 50 de Plante Medicinale.
  • Toţi jucătorii care sunt în Evul Mediu Târziu vor primi un bonus de 50 Plante Medicinale, 50 bucăţi de Talc şi 50 unităţi de Praf de Puşcă.

Alte modificări importante

  • Acum, când folosiţi funcţia Capitulează, iar unităţile proprii sunt rănite, acestea nu vor mai avea bara de viaţă plină, ci vor apărea cu viaţa rămasă în urma bătăliei.
  • De acum înainte, pentru a avea populaţia oraşului Fericită, fericirea in orasul dumneavoastră trebuie să fie cel puţin egală cu numărul de locuitori (înainte era setată la 99% din populaţia totală).
  • De asemenea, de acum populaţia va fi Entuziasmată dacă nivelul atins de fericire va fi în procent de 1.4 (inainte era 1.39).

Buguri rezolvate

  • În cazul în care diferenţa de timp dintre client si server este prea mare, (de exemplu, mai mult de 60 de secunde), vom afişa un mesaj care informează jucătorul că nu ar trebui să intre în modul de repaus sau hibernare cu PC-ul său în timp ce se joacă şi să dea Refresh.
  • Atacarea unui jucător din oraşul lui nu ar trebui să mai arate opţiunea de sprijin alături de cea de jefuire.
  • Jocul nu se va mai bloca atunci când se folosesc repede multe diamante pentru vindecarea unităţilor militare la finalul unei lupte.
  • [Misiune] - "Calmeaza Canturia" funcţionează corect.
  • Costul pentru vindecarea unităţilor după bătălia apărea ca redus când se încerca, în mod repetat, vindecarea fără a avea suficiente diamante; acest lucru este acum rezolvat.
  • [Forum] Timpul postării şi informaţiile de editare nu mai sunt incomplete în forumul ghildei atunci când tema este închisă.
  • Folosind tasta Tab în timp ce este deschis centrul de mesaje nu mai permite accesarea butoanelor inactive (gri).
  • Bătălie - Pop-up-urile cu descrierea bonusurilor sunt lărgite odată cu textul.
  • "Sporeşte toate producţiile" acum funcţionează în mod corespunzător; cu "Colectează toată producţia", veţi obţine suma corecă de fiecare dată,.
  • Clasament: Căutarea un jucător nu va mai ţin cont de majuscule.
  • Anularea unei producţii de bunuri nu mai duce la apariţia unei imagini cu materiile prime la toate clădirile de bunuri.
  • Unităţile rănite sau moarte nu mai reapar ca având viaţa plină după Refresh.
  • Clădirile militare afişează acum pictograma de inactivitate după pierderea de unităţi.
  • Căutarea unui nume incorect în clasament nu mai trimite la afişarea primilor 10 jucători.
  • Clasamentul ghildelor acum sare la poziţia curentă a breaslei tale.
  • Bijutierul are acum sunet.


Vă mulţumim pentru ajutorul oferit în legătură cu bug-urile. Ca întotdeauna, este apreciat de către întreaga noastră echipă.

Echipa Forge of Empires România

*În cazul unor erori sau întâmplări neprevăzute, data mai poate suferi modificări.
 
Ultima editare:

Lady S

Community Manager
Membru personal
În cursul zilei de astăzi, dacă nu apar probleme de ordin tehnic, se va face trecerea la versiunea 0.13. Deocamdată nu se cunoaște ora exactă, dar la instalarea noii versiuni, jocul va fi întrerupt pentru aproximativ 15 minute pe ambele lumi.

Mulțumim pentru înțelegere.

Echipa FoE România
 
Stare
Nu este deschis pentru răspunsuri viitoare.
Sus